Duminică, 14.04.2013 ne-am hotărât să călcăm pe urmele primăverii, care se arăta tot mai curajoasă și astfel am luat drumul Huedinului până în satul Răchițele.
Trecem rapid prin Sâncraiu , facem câteva poze cu Vlădeasa îmbrăcată în haine albe și facem ultima oprire în centru satului Răchițele. Lăsăm mașina la bufetul din sat, iar drumul pe Valea Stanciului se anunța o adevărată aventură, datorită proiectului de instalare a unei micro-hidrocentrale, utilajele cu care se lucra creând un noroi de nedescris.
După 2 ore ajungem la Cascada Valul Miresei, care se înfățisa în fata noastră mai frumoasă ca niciodată. Nu se arăta nici un turist prin zonă, astfel că avem tot cadrul pentru pozele noastre. Debitul mare de apă crea impresia unui voal continuu a cărui miresme se răsfrâneau până la bazele cascadei, îmbracându-ne în primăvară.
O legendă veche amintește că numele cascadei vine de la faptul că demult o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte din zona unde este cascada, iar voalul ei a rămas agățat pe stânci. Acolo, nuntașii s-au oprit și au început să plângă, astfel formându-se cascada. În realitate, numele s-ar putea atribui formei cascadei care seamăna cu un voal.
Ne continuăm traseul cu gândul de ajune până la Pietrele Albe, deși vremea se arăta destul de capricioasă.
Pe traseu, în partea stângă a văii redescoperim o amintire plăcută din anul 2010, descoperită alături de un prieten drag, Neluțu Crețul, un aven care ne întâmpină la intrare cu un strat gros de zăpadă și cu un complex de stalactite și stalagmite jucăuse în lumina reflectoarelor.
Din această experiență din adâncuri, cel mai frumos a rămas în mintea noastră sunetul apei, care se pierdea în adâncuri, pe un număr necunoscut de nivele. Pe cât era de înfricoșător acest sunet, care crea imaginea unui abis infinit, pe atât era de atrăgător, îndemnându-ne să îl cucerim. Pentru 30 de minute explorăm peștera/avenul fără nume, după care ne continuăm drumul. Norii se arătau tot mai agitați și mai încruntați, anunțând o ploie năpraznică. Înaintând pe Valea Seacă, totul era viață în jurul nostru, peste tot zvâcneau izvoarele, iar florile timide căutau razele soarelui palid.
Floare de brusture
Pe valea Seacă, în apropiere de gura Minii Vechi, peste vale de halda de steril, la umbra brazilor bătrîni și înconjurați de o natură sălbatică, ne hotarâm să luăm masa: ceapa verde, slănina afumată, cârnațul fiert, brânza telemea și pâinea moale din făină de grâu erau mai bune ca niciodată, mai ales că eram plecati la drum de 5 ore.
Pe când terminăm prânzul se ascunde și soarele și pe cât se arătase de frumoasă Vlădeasa în cursul dimineții, acum era scumpă la vedere, ploaia deasă și măruntă împiedicându-ne să ne continuăm drumul. Decidem să ne întoarcem, iar după 15 minute ploaia se oprește. Vremea era tânără, în jur de ora 15:00 și dăm o fugă până pe masivul Lezpezi, care doar de la 1000 m altitudine oferă o imagine asupra întregii văi a Stanciului, în aval și în amonte de cascada Valul Miresei. Pe drum vânăm cu aparatul foto primele semne de primăvară...
Mulțumesc tuturor participanților pentru o duminică de neuitat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu